Albire Dentară Profesională cu Lampa Zoom

Ți-a plăcut? Ajută-ne cu o distribuire 🙏

Albire Dentară
Albire Dentară Profesională? Cu toții ne dorim dinți mai albi, însă ne lovim de mitul albirii dentare care afectează în mod subit smalțul dinților și implicit sănătatea acestora. Ei bine, m-am gândit să clarificăm câteva aspecte legate de acest fals detaliu tot mai des întâlnit în rândul pacienților.

În următorul articol vă voi prezenta pe scurt despre semnificația tratamentului, lampa Zoom, procesul de albire dentară, longevitatea manoperei și avantajele recurgerii la o astfel de ședința.

Voi începe prin a vă asigura că nu există nici cel mai mic risc în asumarea efectuării unei ședințe de albire, atât timp cât această procedură este realizată în mod profesional, sub supravegherea unui medic specialist ce dispune de lampa Zoom și gelul de albire. Trebuie totuși specificat faptul că, în urma efectuării tratamentului de albire dentară poate apărea o ușoară sensibilitate care va dispărea în maxim 24 de ore.

Ce reprezintă albirea dentară?

Albirea dentară constituie un procedeu minim invaziv, în urma căruia pacientul beneficiază de o culoare mai deschisă a dinților, fără a decurge la alte tratamente precum coroanele, ori fațetele dentare.

Ce reprezintă lampa Zoom?

Lampa Zoom reprezintă una dintre cele mai revoluționare tehnologii din domeniul stomatologiei, cu ajutorul căreia obținem rezultate impecabile, imediate, de lungă durată și fără efecte adverse.

Cum decurge ședința de albire dentară cu lampa Zoom?

Cu siguranță mulți dintre voi sunteți curioși cum ajungeți să obțineți un astfel de rezultat. În ceea ce privește procesul de albire, acesta constă în 3 ședințe a câte 15 minute fiecare, la finalul cărora se poate observa modificarea culorii inițiale cu până la 8 nuanțe mai deschise a dinților.

În urma igienizării profesionale, a desensibilizării dinților, aplicării protecției gingivale la baza acestora, se poate aplica gelul special pentru albirea dinţilor. Acesta este aplicat în strat uniform pe suprafaţa ce necesită albirea, iar apoi este activată lampa pentru albire.

În momentul în care medicul consideră că a ajuns la rezultatul dorit, va curăţa riguros tot gelul de albire şi va îndepărta protecţiile. Este recomandat să se efectueze încă o dată desensibilizarea dinţilor cu ajutorul unui gel desensibilizant.

În cele din urmă are loc fluorizarea dinţilor care se poate efectua de către medicul stomatolog în cabinet, în ședințe repetate sau, acasă de către pacient, într-o formă specială, perfect adaptată pe dantura pacientului (gutieră). Această fluorizare acordă un “plus” de protecție împotriva cariei dentare.

Cât timp se menține noua culoare a dinților?

În ceea ce privește menținerea albului imaculat, medicii stomatologi ne pot garanta longevitatea acestuia, doar prin impunerea și respectarea de către pacienți a unor indicații, privind alimentația și igiena orală. Astfel, durabilitatea rezultatului din momentul finalizării ședinței de albire dentară se află în mâinile noastre.

Avantajele recurgerii la o astfel de sesiune de albire:

  • 100% sigură
  • Câștigi timp
  • Rezultat imediat
  • Fără efecte adverse
  • Obținerea culorii dorite
  • Estetică desăvârșită
  • Rezultat de lungă durată
  • Recapeți stima de sine

Cu ajutorul acestor informații, sper că v-ați lămurit în ceea ce privește dorința pentru o estetică desăvârșită, bazată pe siguranța rezultatelor și a sănătății tale.

Ți-a plăcut? Ajută-ne cu o distribuire 🙏